Ten gras și acneic

Află de ce tenul devine gras, cum să îl îngrijeşti, de ce apare acneea

DE CE DEVINE TENUL GRAS?

Deși cauzele tenului gras nu sunt suficient de bine cunoscute, se știe că există factori ereditari. Dacă ambii părinți au avut acnee, există o mare probabilitate ca ea să apară și la copilul acestora. De asemenea, în studierea proceselor legate de tenul gras s-au observat și alți factori:

  • Activitatea hormonală, precum ciclul menstrual și pubertatea;
  • Stresul, care activează o secreție accentuată de hormoni ai glandelor suprarenale (așa numiții hormoni ai stresului);
  • Hiperactivitatea glandelor sebacee;
  • Acumularea de celule moarte din straturile de suprafață ale pielii;
  • Producție exagerată de sebum care creează un mediu ideal pentru înmulțirea bacteriilor, Propionibacterium acnes (P. acnes) şi biofilmul, care provoacă ulterior infecții

DE LA TENUL GRAS LA ACNEE

Acnea vulgaris este o afecţiune inflamatorie cronică. Începe în perioada pubertății, are legătură cu schimbările hormonale, și la 80% dintre adolescenți apare o anumită formă de acnee. Boala se remite spontan în faza timpurie de adult, însă poate dura și până încel de-al 40-lea an de viață sau chiar și mai mult. Formele mai grave sunt mai frecvente la bărbați. Până la 7% dintre persoanele adulte pot avea acnee. În literatura de specialitate se menționează că 12% dintre persoanele cu vârsta mai mare de 25 ani, și 3% cu vârsta cuprinsă între 35 și 44 ani pot avea acnee. Acneea este o afecţiune care se repetă, de aceea durează mai mulți ani şi poate fi cauza unor marcaje fizice și psihologice în perioada de tinerețe și în viața unui adult.

TOATE FORMELE ȘI MODIFICĂRILE LA NIVELUL TENULUI

În condiții normale sebumul iese la suprafața pielii prin canalele de scurgere ale glandelor sebacee. La o secreție accentuată de sebum, celulele din pereții canalelor se înmulțesc și împiedică ieșirea sebumului din canal. Porii se lărgesc și se produce blocarea acestoracare este denumită comedon. Acesta poate fi deschis (punct negru) sau închis, asemenea unei mici bubițe de culoarea pielii (un coșuleț alb sau microchist). În funcție de seriozitatea simptomelor această formă se numește acneea retențională (sau comedogenică), mai fiind cunoscută și ca o formă mai ușoară până la moderată a acneei. Producția accentuată de sebum impulsionează înmulțirea bacteriei P. acnes care  provoacă inflamație. Apar modificările inflamatorii, coșurile roșii (papule), care uneori au în mijloc o mică cantitate de puroi (pustule). Această formă poartă denumirea de acnee inflamatorie (sau papulo-pustuloasă) și poate fi  o formă de acnee medie spre severă. În anumite situații glandele sebacee se pot lărgi într-atât încât se ajunge la formarea de noduli și chisturi. Și acestea se pot inflama și pot începe să producă puroi, cauzând astfel modificări dureroase cu localizare pe față, pe partea superioară a pieptului și pe spate. Aceasta este o formă severă de acnee, acneea conglobată.

SOLUȚIA ÎMPOTRIVA ACNEEI VULGARIS

La toate formele, chiar și la cele ușoare, se recomandă întotdeauna consultarea medicului dermatolog, fiindcă acesta va efectua un control, în urma căruia va oferi un sfat și în funcție de necesități, o terapie care va ajuta în estomparea agravării bolii și a consecințelor, precum apariția cicatricilor. La formele mai ușoare se aplică doar terapie locală, iar la formele cu severitate medie și cele severee pe lângă terapia locală se prescrie și terapie generală. Prin curățarea regulată a pielii, cel mai adesea, se încearcă reglarea secreției de sebum, estomparea înfundării porilor și formarea de noi puncte negre, coșuri și modificări inflamatorii. La formele cu severitate medie, pe lângă terapia locală se obicei se prescriu antibiotice, în timp ce la formele severe se recomandăterapia orală cu izotretinoină. Eficiența tratamentelor in cazul tuturor formelor de acnee este foarte mare, însă doar la aplicarea regulată și pe termen lung a terapieirecomandate de medicul dermatolog.

Este important ca întotdeauna să se aibă în vedere faptul că acneea este o afecţiune cronică și o stare care se repetă. Planul terapiei după faza de tratament include și faza de întreținere.

Cum se îngrijește tenul gras cu tendință acneică?

Cum se îngrijește tenul gras cu tendință acneică?

Pentru o igienă corectă a pielii care prezintă tendință acneicăeste de o importanță vitală aplicarea produselor dermo-cosmetice special adaptate, fără săpun, cu o bază ușoară de îndepărtare a impurităților și a excesului de sebum.

Se recomandă curățarea de 2 ori pe zi, dimineața și seara. Curățarea excesivă și folosirea săpunului usucă în plus pielea, ceea ce influențează glandele sebacee la secreție sporită de sebum.

Pentru îngrijirea tenului gras cu tendință acneică se folosesc produse dermo-cosmetice ale căror ingrediente sunt necomedogene (nu astupă porii), fără ulei (oil-free) și hidratante (pe bază de apă). Este necesar să conțină și ingrediente cu efect matifiant, care îndepărtează luciul inestetic.

Dacă se folosesc corectori și pudre pentru acoperirea imperfecțiunilor este important ca aceste produse să fie necomedogene pentru a se evita posibilitatea acumulării de ingrediente comedogene (ulei, ceară) în pori și înfundarea acestora.

La formele de acnee mai severe, toleranțaterapiei orale anti-acnee cu izotretinoină se va îmbunătăți prin combinarea cu un produs dermo-cosmetic care hidratează și regenerează pielea, reducând astfel numărul de pacienți care renunță la terapie din cauza efectelor secundare pronunțate, precum uscăciunea, iritarea, senzația de ardere și roșeață a pielii.

Este important mai ales ca și pe perioada de întreținere, după o fază de tratament de succes, să se utilizeze produse dermo-cosmetice special adaptate pentru igiena și îngrijirea unui astfel de tip de piele.

Produsele dermo-cosmetice se pot achizitiona din farmacii, iar pentru sfat și ajutor în alegerea acestora este indicat să vă adresați medicului dermatolog sau farmacistului.